luni, 11 august 2008

Vreau - Zuza

Vreau… *

…un băiat, care să mă gâdile, să mă ciupească, să îmi pună piedică pe stradă şi să râdem împreună de asta, care să ştie şi să poarte o conversaţie pe teme filozofice. Un băiat care să abereze, dar să fie şi scurt şi la obiect când e nevoie.

Vreau un băiat care să nu-mi aducă un buchet de trandafiri de ziua mea, ci să îmi rupă o floare de pe stradă într-o zi oarecare şi să mi-o pună dupa ureche.

…cineva cu care pot să mă duc în parc şi cu care să mă simt în largul meu atunci când mergem vara la o terasă de fiţe, care să ştie să glumească atunci când trebuie şi care să ştie să fie serios atunci când se impune.

….o persoană care să alerge cu mine în ploaie fără să îi fie frică de faptul că o să îşi murdărească adidaşii Gucci. Cineva care sa mă ţina strâns de mână, care să mă ciufulească, să mă tragă de păr, să mă muşte.

Vreau un băiat al cărui zâmbet să mă topească. Un băiat care să mă strângă tare în braţe, unde să uit de tot. Un băiat care să se uite în ochii mei fără a-mi spune nimic, iar eu să înţeleg totul.

…un băiat care să aibă iniţiativă, să mă conducă atunci când am nevoie şi să se lase condus când nu găseşte ieşire. Un băiat care chiar dacă nu suportă Dinamo, să nu mă scoată din sarite de cate ori prinde ocazia, şi să vină cu mine la meciuri, doar pentru a mă vedea fericită şi mulţumită.

…un băiat care să găsească creierul unei fete mai interesant decât sânii ei, care să-mi spună că sunt frumoasă şi atunci când sunt nemachiată şi îmbrăcată în trening, nu o persoană care îmi zice: “azi eşti bună”. Cineva care se pricepe să-mi facă complimente subtile. Cineva care ştie că interpretez orice cuvânt şi care nu-mi bate apropouri.

…un băiat care-mi zice când şi cum greşesc şi care-şi asumă vina atunci când el o face la rândul lui. Cineva care înţelege că o relaţie e formată din doi, că fiecare are drepturi, opinii şi că fiecare trebuie să se implice într-o anumită manieră. Nu toţi o facem la fel de bine, dar pentru toate există un început şi un mod de a învăţa.
Vreau un băiat care ştie că îmi place ciocolata, care ştie că îmi place ploaia, care ştie că îmi place să mă maimuţăresc, care întelege că uneori sunt un copil retardat şi alteori îmi doresc să port o discuţie serioasă, care să stârnească interesul.

Vreau pe cineva care să nu-mi zică “te iubesc” din prima luna doar ca să mă bage în pat. Un băiat care ştie cum să mă ia când sunt supărată. Cineva care înţelege că am un orgoliu prostesc şi mă supăr din orice.
…un băiat care ştie că pentru mine nu conteaza cuvintele ci gesturile mici, chestiile nebuneşti, care în ziua de azi nu mai contează pentru nimeni. Un băiat care să mă oprească în mijlocul trecerii de pietoni doar pentru că vrea să mă sărute.

…un băiat care să danseze cu mine, oricât de prost s-ar mişca. O persoană care să-mi dea mesaj în timp ce suntem chiar unul lângă celălalt. Cineva care să mă sărute pe obraz. Cineva cu care să vad apusul lunii şi răsăritul soarelui.

…cineva care să vrea să meargă cu mine pe o stradă oarecare al cărui capăt nu ştim unde e. Cineva care nu se teme să se rătăcească. Cineva care să rişte, căruia să-i placă adrenalina. Un băiat care să mă ducă la gară şi să se urce cu mine într-un tren la nimereală. Cineva care crede în destin.

…o persoană care înţelege că prietenii sunt foarte importanţi pentru mine. Cineva care înţelege când simt nevoia să ies cu gaşca la suc, sau cu fetele. Cineva care dă libertate cât să nu mă simt sufocată şi care e gelos atât cât să simt că ţine la mine.

…cineva care nu mă judecă după aparenţe, după prieteni sau după marca genţii mele. Cineva care nu mă judecă după spusele altora ci dupa felul în care mă descoperă el. Un băiat care îşi doreşte să mă cunoască, un băiat care îşi dă seama cât de complicată, ce fenomen anormal sunt.

…un băiat complex, cu simţul umorului, cu imaginaţie, pupăcios, realist dar şi romantic; cu picioarele pe pământ dar şi visător şi mai ales o persoană cu foarte multă imaginaţie şi spontan. O persoană care să-mi stârnească interesul să-l cunosc. O persoană care mă recucereşte în fiecare zi, care urăşte rutina şi lucrurile comune.

…un băiat care să mă ţină în braţe noaptea şi care să se trezească cu jumatate de ora mai devreme doar ca sa mă privească cum dorm. Cineva care să se chinuie să facă nişte clătite, oricât de mult fum ar ieşi din bucătărie.

…cineva care să asculte o melodie şi să se gândească la mine. cineva care apreciază un simplu curcubeu, care se bucura când e soare. Un băiat căruia îi place mirosul primăverii, care vede dincolo de aspectul material al fiecărui lucru esenţa sa.

…o persoană cu care să mă opresc în mijlocul intersecţiei pe tocuri şi să împingem la Dacia lui şi să râdem ca nebunii. O persoană care înţelege că lucrurile materiale se duc destul de repede. O persoană care să mă atragă atât de mult încât să nu-mi pese ce maşina conduce, sau că mă conduce acasă cu metroul.

…O persoană cu care să mă simt în largul meu şi cu care să simt că mă apreciază pentru felul în care gândesc şi pentru nebuniile pe care le fac şi care mă fac pe mine să mă simt vie.