Am intalnit-o intr-o seara banala si m-a facut sa simt un fior. O fetita sigura intr-o lume nesigura unde de cand am vazut-o doresc sa ii fiu erou.
Am intrebat-o ce este cu ea iar m-a privit in ochi cu bagare de seama, incercand sa-si dea seama ce-nseamna, intrebarea mea si daca nu cumva, ar fi mai bine sa nu raspunda la ea.Mi-a spus ca e doar suparata un pic iar negrul din din ochii ei mi-a picurat in suflet si m-a facut sa ma simt mic. Timpul a trecut orele petrecute alaturi de ea pe canapea sau pe marginea ferestrei la o tigare au trecut fenomenal de repede, nopatea era spre sfarsite si a sosit momentul unei despartiri crunte, cuvintele acelei dulci fapturi mi au ramas pe viata intiparite in minte: “eu trebuie sa plec acasa” . Genul de vorbe care le tii minte o viata intreaga. Si dusa a fost ...
Durerea de stomac cu care m-am trezit nu se datora oboselii sau a mancarii,ci mai degraba din cauza evenimentelor ce au avut loc in seara aceea. Inima bubuia iar mintea ca inaintea unui colaps intreba: Oare am sa te mai intalnesc vreodata suava si gingasa faptura? Oare voi avea sansa sa devin printul tau in armura stralucitoare calare pe un minunat roib?
Desi ochii care nu se vad se uita, asa zice proverbul, acesti ochi au ceva divin in ei care ii fac de neuitat si care te fac sa sacrifici toata viata in cautarea lor, genul care dau dependenta si care te conduc spre paradis sau iad. Asta e singura certitudine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu