Transfigurarea lui X

Draga mea Alma, cum subtilitatea ta este un punct forte, care caracterizeaza deplin si complet. Iar intrebarea delicata, dar atat de directa pe care mi-ai adresat-o, a primit raspuns nitel intarziat, dar pe masura intelegerii tale. Enjoy it. (Raspunsul are o mica sursa de inspiratie).

“Încarcă-mă tu de viaţă şi zâmbete! Sărută-mă pe creştet şi ajută-mă să cresc!”. Puse stiloul jos şi băgă scrisoarea în plic. Îl umezise cu limba şi îl sigilă. Corpul ei ocupa un loc la bar, dar mintea… mintea urma cărări nebănuite. Numai gândul că ar putea pătrunde până într-acolo o cutremură. Dar îi plăcea. Îi plăcea să se gândească la el. Să îl sărute cu ploaia… să îi admire chipul, din fotografii. Se ridică, primul gest fu acela de a scoate portofelul din geantă, dar vărsă berea pe tejghea. Vai, unde îţi este mintea tu, copilă îmbătată? Priveşte, scrisoarea pe care în sfârşit îţi făcuseşi curaj să o scrii e udă! Scrisul s-a şters şi să aşterni aceleaşi cuvinte a doua oară e ca şi cum ai încerca să treci o apă din nou, după ce te-ai înecat. De ce zâmbeşti? oare nu îţi pare rău? “De ce aş regreta?”, îmi răspunde cu nonşalanţă. “Doar nu era pentru el!”