„M-am surprins gandindu-ma la tine. Pana nu demult imi ocupai mintea in fiecare clipa. Fiecare gest sau gand al meu era trecut prin filtrul unui dialog cu tine. Demult mai si vorbeam, ne mai spuneam chestii… ce-i drept, unele lucruri le omiteam, stiind ca ne-ar rani, insa ne mai alintam cu gesturi dragalase... si-mi placea, chiar daca nu era tot ce-mi doream. N-ai stiut sau n-ai vrut sa imi dai... TOT. Dar era cald si frumos la tine, acolo...
Apoi m-ai sters. Definitiv. N-am mai primit melodii frumoase care sa-mi insenineze diminetile, nici mesaje dragalase de noapte buna si somn pufos. Si de multe ori mi-am muscat mainile sa nu te sun, desi aveam nevoie sa te aud, pentru mine inca erai un loc... stabil. Am fost iubiti si-mi ramasesei cel mai bun prieten. Dar m-ai sters... Si te inteleg, oarecum...
Am inceput sa-mi preocup mintea cu alte lucruri. Incet-incet, am descoperit locuri noi cu frumuseti si caldura primitoare, unde m-am dezvatat de tine. Si-am reinvatat sa iubesc, putin cate putin...
Sursa originala aici
Relatiile de prietenie vin si se duc unele se pierd pe drumul vietii, cu altele noi te alegi la loc, unele le intrerupi din diverse motive si le readuci ulterior la loc. De pe urma lor nu devii nici mai frumos, nici mai urat, nici mai bogat, nici mai sarac, nici problemele tale nu se risipesc peste noapte, nici nu devii mai tanar decat ai fost vreodata. Prieteniile tin insa de cald cand sufletului tau ii este frig. Iti dau incredere in tine si in toti ceilalti din jur.
Pentru mine un prieten adevarat este acela la care stiu ca pot apela oricand, la orice ora din zi sau din noapte. O persoana pe care ma pot baza. Un om care ar sta sa asculte tot ce am sa-i spun, fara sa se plictiseasca. O persoana care sa ma accepte asa cum sunt, cu bune sau cu rele. Un om care sa nu profite de mine. Un om care sa-mi spuna verde-n fata ce are de spus, un om caruia si eu sa-i pot spune adevarul, fara suparare si ranchiuna. Un om care, indiferent de categoria sa sociala si de marimea portofelului, sa nu ma faca sa ma simt inferior sau superior. O persoana cu capul pe umeri, inteligenta si cu mult bun simt… Un om asemanator mie, la suflet…
„Hai să ne jucam de-a Luna:
Luna – tu, si eu sunt Soare”...
Uneori despartirile sunt frumoase, dar parca simti un gol in tine, o tristete. Ceva nu mai e, care sa te invaluie, sa te incalzeasca... E ca atunci cand iti conduci un om drag la gara, si vorbiti si radeti pana cand pleaca trenul, dupa care ramai singur pe peron. Si iti ia ceva timp sa te obisnuiesti cu lipsa lui. De multe ori mai zabovesti acolo, fluturand o batista, ca sa lungesti cat de mult posibil momentul de „impreuna”, dar deja ti-e dor... si dorul iti poseda suflet mereu, chiar daca nu recunosti.
I miss you mango girl ......
Te ai bucurat atat de mult cand m-ai revazut, cunosteai fenomenul, te-a surprins placut faptul ca iti zambeam de „buna-revedere, prieten drag!”. Si ai început sa redescoperi, si te-ai lasat descoperita la randul tău... o, nebunia regasirii matinale! „Hai sa ne jucam!... Hai!... Luna – tu, soare – eu! ... Soare – tu!... Hai!... Sa ne jucam!...”. Iti placea ce ti se intampla si intre razele lui te-ai lasat cuprinsa de dragoste. Da, dragoste. „Te iubesc, Soare!”, ai fi vrut sa-i strigi, dar gatul iti era uscat de la flacarile cu care el iti incingea intreg corpul. Asa ca l-ai imbratisat cu fiecare centimetru de piele, l-ai strans la tine cat ai putut de mult si i-ai respirat dogoarea pana la epuizare. O amorteala placuta iti tinea mintea intr-un singur loc. Ai vrut sa te faci una cu el si, pentru o vreme, ai reusit. Totul era atat de firesc si natural si nimic n-ai fi vrut sa iti strice acest vis. Te-a trezit, totusi, din amorteala racoarea adusa de umbra barbatului cu care stai fara sa-l iubesti.
Ce bine o duc unii ... nu stres, nu agitatie, doar viata de noapte si mega libertate.
Soptesc numele tau, nu dai nici un semn, ard in vant taceri ascunse, te caut din nou in spatii goale, te regasesc ascunsa pe cer, printre nori, te caut in rasarituri, soptesc numele tau, ard in tacere...
Simt durere... nu stiu, nu inteleg de ce nu pot spune nu. Te caut adanc in visele cu tine, caut franturi de sentimente, caut gesturi de tandrete, caut soaptele fierbinti, mai stii cum iti placea sa ma alinti?
De ce te grabesti sa pleci, vrei sa fugi de tot ce simti, vrei sa uiti cum e sa simti inima mea langa a ta... Cum...?
As vrea sa-ti vorbesc, dar, fara cuvinte...
De ce ma minti? Ma minti frumos si cu zambetul pe buze, imi sfasii inima, luna ma-nvaluie... ma imbratiseaza, danseaza un dans, un dans al iubirii pierdute in uitare, nu ma iubesti, nu stiu ce sa-ti spun, e adevarat nu ma vrei, nu ma vrei, ma arunci in uitare, zici ca-ti pasa uneori doar pentru ca sunt pierdut in ochii tai... atat de negrii
Sa ma iubeasca cineva si pe mine !! Suna a disperare, recunosc, dar, uneori chiar vreau sa mai simt ca esti aici, acolo, ca ma iubesti si, DA, vreau pe cineva care sa ma iubeasca, sa simta, sa vrea, cinev... acel cineva sa fii tu, stii tu... Tu cea care te ascunzi in tacere.
Mi s-a explicat de multe ori ca senzatia de presiune pe care o simt in piept nu se trage de la inima, ci de la un muschi din zona. Jur ca nu pot sa inteleg cum se poate intampla asa ceva cand eu simt ca durerea loveste exact acolo. Poate este un muschi contorsionat sau, poate prea tracasat, care incerca sa-mi transmita un semnal.
Pentru ca nu-i asa, inima e singurul organ care nu doare. Durerea de cap, pe care bine o stim cu totii, o simti din rarunchi de parca cineva te loveste cu ciocanul repetat; cea de ficat te face sa te indoi intr-o parte (eventual dupa o noapte alba cu prea mult alcool); durerile de spate te pot imobiliza si zile intregi (asa ca mai lasa naibii plasele alea si cutiile infernal de grele) si nu mai vorbesc de durerile de picioare, prea umflatele bietele dupa cateva ore pe niste tocuri incredibil de sexy sau de la mersul pe strazile din Bucuresti.
Dar inima, sarmana culegatoare de bucurii si necazuri, nu ne doare niciodata. Poate avea probleme de pompare a sangelui, aritmii, anevrisme, cardiopatii, miocardite, arteroscleroze si cate si mai cate. Insa niciodata nu vei simti o durere acuta, sfasietoare in partea stanga.
Ea e singura care sufera in tacere, singura care nu bate la usa stimulilor si nu deranjeaza cu problemele ei. Si totusi, ar trebui, macar din cand in cand, s-o verifici pentru ca din prea multe cauze sa nu te lase exact cand ai mai mare nevoie de ea; adica in fiecare zi.
Inima nu doare decat la figurat…
moby WHY DOES MY HEART FEEL SO BAD?
Asculta mai multe audio diverse
România trimite un detaşament de ţigani în Japonia ca să dezmembreze centralele nucleare
Surpriză de proporţii pentru ţiganii care au fost surprinşi în ultimele zile la furat de fier vechi: în loc să se aleagă cu dosar penal, aceştia au fost înregimentaţi de autorităţi într-un detaşament special, care va fi trimis în Japonia ca să dezmembreze şi să vândă la fier vechi centralele nucleare în care există riscul unor explozii.
Ion Feraru, un ţigan cu peste 20 de ani de experienţă în dezmembrări şi furt de fier vechi, a fost ales să conducă operaţiunile din Japonia. „Împreună cu fi-miu, Flexu, am furat fier vechi de la combinatul Sidex, de la Cernavodă, de la Atelierele Griviţa, de peste tot. Şi nu am luat pur şi simplu fierul, ca amatorii, mai întâi l-am dezmebrat, ca să-l putem pune în căruţe. În două zile punem centrala la pământ şi o ducem la centrele de colectare a fierului vechi”, s-a lăudat Ion Feraru.
Nicolae Rugină, oficialul de la Ministerul Apărării care se va ocupa de trimiterea ţiganilor în Japonia, spune că toate detaliile sunt puse la punct şi că de mâine ţiganii vor intra în acţiune. „Ţiganii sunt deja la aeroport, azi vor decola spre Japonia, în timp ce căruţele lor sunt deja pe mare, pe un portavion de mare capacitate. Estimez că în două zile vor deveni eroii Japoniei. Hai, patru zile, în caz că japonezii nu vor fi de acord cu dezmembrarea centralelor şi ţiganii vor fi nevoiţi să lucreze neoficial, la adăpostul întunericului”, ne-a declarat acesta.
Si uite asa, ieri a luat nastere un babyblog al unei tinere si fermecatoare domnisoare, plina de energie si bunatate sufleteasca, care doreste sa prezinte inspiratia tinereasca si energia specifica varstei in ideea de transformare sau nu a lumii.
Bun venit in randul blogarilor consacrati sau nu.
“Munca excesivă țintuieste spiritul uman in material și nu permite dezvoltarea spirituală” (Emil Cioran)
Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decat la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii.
In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara – a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara. Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot.
Ti se diminueaza, sau chiar dispare, timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), dupa care, cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi.
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat, sau scurtat, ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala. In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa munceasca pentru a avea banii pentru respectiva distractie.
